ce-este-frumosul
Branding

Nuante ale frumosului

Frumosul analizat din perspectiva unor creatori de concepte vizuale: ani de zile in spatele agentiei de publicitate Creative IT Media, ani in care am cautat sa facem lucrurile cat mai incantatoare, placute si apreciate. Ani de zile de munca asidua si placuta in acelasi timp, in care am cautat sa dam valente frumoase lucrurilor. Sa ne imbogatim portofoliul cu lucrari „frumoase” si clienti satisfacuti.

Roadele muncii echipei noastre s-au concretizat prin rezultate vizibile: placute privirii si eficiente. Desigur au existat si controverse. Parerile contradictorii veneau indeosebi pe substratul unei pareri personale, de regula unui singur individ. O perspectiva individuala, argumentata doar: „nu imi place!„…”de ce?” – lipsa raspuns – si atat.

Si atunci se activa o mai veche problema: greutatea muncii noastre nu vine doar din etapele conceperii unui concept, ci din intelegerea psihologiei clientilor nostri si relationarea cu acestia.

Ce anume determina pe oameni sa considere un lucru a fi frumoas sau nu?

Am ajuns la concluzia ca parerile oamenilor sunt conjuncturale, schimbatoare si influentate de un cumul de factori pe care ii vom detalia in prezentul articol.

Nuantele frumosului pot fi influentate de:


CONJUNCTURA


Aleg acest prim exemplu deorece mi se pare cel mai usor de inteles:

Sa presupunem ca doua familii aflate in excursie stabilesc sa viziteze un oras si isi dau ca punct de intanlire un centru comercial din centru. Mergand pe autostrada, familia Alexandru intra prin partea de Nord, conform itinerariului, in timp ce familia Zaharia rateaza intrarea. In cele din urma drumul ii conduce prin partea estica.

In zona de Nord, prima familie tranziteaza cartiere selecte, cu gradini frumoase si careuri aerisite.

Drumul familiei Zaharia este unul plin de gropi, suburbia de la intrarea estica, este una prost famata si colac peste pupaza, trec pe langa un alai funebru.

Ajungand la punctul de intanlire cei din familia Alexandru sunt foarte incantati de oras, il considera un oras curat, civilizat si frumos, in timp ce toti membrii familiei Zaharia au cu totul o alta parere.

Aici putem deduce ca „frumosul” a fost influentat de CONJUCTURA.

DISPOZITIE

Sa mergem mai departe tot pe exemplu celor doua familii fictive: Alexandru si Zaharia, eu unul deja m-am acomodat cu ele.

Ajunsi in zona comerciala din centru, decid ca o partida de cumparaturi ii va relaxa si va reda familiei Zaharia dispozitia. Zis si facut!

La finalul zilei, domnul Alexandru, sotia si cei doi copii se intoarc catre autoturism cu mainile pline de cumparaturi de tot felul, in timp ce familia Zaharia nu a putut „gasi nimic frumos prin magazine”.

In cazul de fata dispozitia in care se aflau a influentat in mod direct perceptia „frumosului„.

GRADUL DE CULTURA

Daca o persoana nu va dispune de un anumit bagaj de cunostiinte nu va putea niciodata afirma pe buna dreptate ca o opera de Wagner este frumoasa sau nu. Aceasta persoana, suferind de o carenta culturala, nu poate rezona cu mesajul si principalele valori transmise.


INFLUENTELE CELOR DIN JUR

Am fost mai demult invitati la un vernisaj. In dreptul unei picturi…intortocheate…un grup generos de privitori dezbateau si aduceau generoase laude. Cum nu prea sunt un mare fan al picturii abstracte, i-am spus amicului care ma insotea sa ne vedem de drum. El, in schimb, decide sa cumpere tabloul..culmea, la un pret destul de „piperat”.

In masina il intreb: „De cand a inceput sa te pasioneze atat de mult arta, incat ai ales sa dai o caruta de bani pe tabloul acesta?”.

Raspunsul a fost unul pe cat se poate de simplu: „Hmm…nu stiu, insa este frumos, imi place la nebunie!”

Sunt mari posibilitatile ca emotiile celor din jur, sa fie factorul declansator al „frumosului” pentru amicul meu.

TRAIRILE PERSONALE

Acum doi ani de zile, lucram la crearea unui logo, pentru un beneficiar ce avea un salon de infrumusetare. Cerintele au fost simple: silueta unei femei frumoase.

Am cautat sa ne canalizam eforturile in design grafic al unuei femei voluptoase, pentru a avea acel efect de WOW. Fara a cunoaste cauza reala, beneficiarul respingea, in mod repetat propunerile noastre: „Este profesional, sa vede ca ati lucrat, insa nu stiu…nu imi place!”

Scaparea a venit din partea unui profesor de la arte plastice: „Baieti, abordarea unui concept feminin, este mai complicat decat pare. Unii din noi prefera brunetele, altii adora blondele, unii se dau in vant dupa doamnele cu forme…alti din contra. Mergeti pe ideea de feminitate, pe forma feminina”

Zis si facut: urmatoarea propunere a fost schitarea unui bust de femeie doar din creion. Rezultatul: vazut, placut, multumit!

CREDIBILITATEA

V-ati intrebat vreodata ce este cu prezentarile de moda excentrice? Eu da, de multe ori. Pe langa expresivitatea artistica si toti acesti factori, retorica a fost: dar cine va purta vreodata aceste tinute?

Si apoi le-am vazut pe strada. Oamenii le cumpara si le poarta, nu neaparat ca le plac, ci pentru ca sunt scoase de casa de moda X, care este un renume in materie. Le poarta pentru ca au convingerea ca sunt in trend si ca vor arata bine in ele.

Asa ajungem sa „credem” ca un lucru poate fi frumos.

CONDITIA UMANA

Am lasat intentionat exemplul acesta la sfarsit, deoarece este preferatul meu. Aleg sa iau ca protagonisti, de data aceasta doua personaje reale, doi sculptori batrani, pe care i-am surprins la o discutie aprinsa, in atelierul UAP Grivita:

Mariane, nu vezi cum a ajuns sa arate Bucurestiul acuma…o mizerie. Au stricat astia tot ce era mai frumos, te ingrozesti. Pai pe vremea noastra era mai frumos….
Era pe moasta pe gheata’! i-o taia aceata brusc…
Era dupa razboi idiotule, cum sa fie frumos: cladiri daramate de bombardamente, oameni fara adapost si o mizerie…Eram tineri ba, de aia ni se pareau toate lucrurile frumoase!

conversatie reala

Asadar iata cum nuante ale frumosului se pot ivi si in lucrurile negative, influentate de natura noastra umana, de ce ne defineste ca fiind oameni!

CONCLUZII:

Pana nu demult aveam convingerea ca frumosul este un concept universal valabil: un lucru daca este frumos, este frumos si punct.

De cele mai multe ori deciziile oamenilor sunt luate pe un substrat emotional. Emotiile, conjunctura, ambientul, experientele culturale si personale , starea de spirit si de sanatate reprezinta factorii esentiali in a acorda calificativele de #frumos sau din contra #urat.

Frumosul trebuie sa reprezinte un standard, un standard de multumire al simturilor, opus uratului.

Frumosul in business

In branding, design grafic, publicitar, corporatist etc. conceptele puternice sunt cele care castiga prin simplitate! Respectarea principiilor elementare de cromatica, incadrare, bun gust se pot realiza lucruri deosebite!

De departe cei mai „periculosi” din oamenii pe care i-am intalit in activitate au fost persoanele subculturate, oamenii cu tendinte megalomanice, sau oamenii prizonieri ai unei singure idei. Cu aceste segmente de oameni relationarea s-a dovedit a fi foarte anevoioasa.

Gandirea unui antreprenor trebuie sa fie una flexibila si orientata catre rezultate. Antreprenorul trebuie sa fie constient ca si un concept ce iese din cadrul nisei de activitate sau chiar un concept exagerat de elegant ii poate dauna in loc sa il ajute in evolutie.

Pentru ca un concept grafic sa fie unul eficient trebuie sa incapsuleze principalele caracteristici ale unui brand, sa fie capabil sa transmita un anumit mesaj subliminal si sa genereze emotii pozitive!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *